Dragi clienți,

În urma evenimentelor cauzate de pandemia Covid-19 dorim să vă aducem la cunoștință câteva precizări în ceea ce privește activitatea AUTO SOFT. Pentru protecția dumneavoastră și a angajaților, vă rugăm să țineți cont de recomandările făcute mai jos.

Vă informăm că service-urile AUTO SOFT și activitatea magazinului on-line se vor desfășura în deplină siguranță, conform programului afișat, iar efectivul de lucru este redus la 50% datorită protocolului de prevenire a contaminării. În cazul în care programul se va modifica veți fi informați atât pe site-ul auto-soft.ro, cât și în service-urile noastre.

Personalul din service este instruit cu privire la prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus, conform recomandărilor autorităților competente și a fost dotat cu mănuși, măști și viziere de protecție.

Toate casieriile noastre au fost dotate cu geamuri de protecție la ghișeele de plată, iar personalul din casierie este dotat cu măști de protecție și mănuși.

Vă rugăm ca la venirea în service să vă închideți mașina și să vă îndepărtați de aceasta. Operațiunile de schimbat roți nu presupun atingerea habitaclului autoturismului de către personalul AUTO SOFT.

Vă rugăm să păstrați distanța minimă de 2 metri între dumneavoastră și alte persoane.

La intrarea în service punem la dispoziția clienților și angajaților dispensere cu dezinfectant pentru mâini.

Pentru a ne proteja angajații și pe dumneavoastră, vă rugăm să țineți cont de următoarele recomandări:

Au fost luate măsuri pentru asigurare unei ventilații corespunzătoare cu aer proaspat în spațiile închise destinate clienților cât și în spațiile închise de lucru.

Ca o măsură suplimentară de prevenție, vă rugăm să veniți neînsoțiți la service în această perioadă.

În cazul în care prezentați simptome de răceală sau gripă, vă rugăm să amânați vizita la service până după ce simptomele v-au trecut.

Produsele achiziționate on-line se vor livra cu firmele de curierat partenere, în maximă siguranță, în interval de 24-48 ore, însă, în anumite situații pot exista și întârzieri, independente de noi.

Vă recomandăm să efectuați cu preponderență plata cu cardul bancar pentru oricare din produsele sau serviciile oferite de AUTO SOFT la service-urile din București cât și pentru achizițiile on-line.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!
Echipa AUTO SOFT!