Swipe to the left

Cum îți protejezi corect anvelopele. Unde și când să verifici anvelopele?

Autor: AUTO SOFT 25 februarie 2019 3134 Vizualizari Niciun comentariu

Importanța anvelopelor este incontestabilă când vine vorba de performanța mașinii. De aceea, îngrijirea și întreținerea corectă a anvelopelor este esențială pentru a obține mereu maximum de performanță atât din anvelopele alese, cât și din mașină.

Anvelopele sunt văzute, de cele mai multe ori, ca o parte de sacrificiu a unei mașini deși ele se deteriorează în timp din cauza utilizărilor multiple, ba chiar și a nefolosirii lor pentru prea mult timp. De fapt, chiar dacă anvelopele nu au fost folosite prea des este recomandat ca anvelopele să fie schimbate o dată la 5 ani pentru a preveni deteriorarea bruscă a cauciucului.

Sarea, zăpada, gheața, murdăria, praful de frână, ozonul și aerul degradează în timp anvelopele. A avea grijă de anvelopele mașinii ar trebui să fie o prioritate, deoarece acea bucățică de cauciuc ajută mașina să ruleze în cele mai bune condiții, în siguranță și confort, pe orice tip de drum.

Pentru a putea beneficia pe deplin de performanțele unei anvelope este necesar și indicat să inspectezi periodic anvelopele. De asemenea, sfaturile de mai jos te vor ajuta să păstrezi anvelopele în cea mai bună stare de funcționare.

Inspectează periodic anvelopele

Controlează periodic anvelopele de deteriorări și uzuri ce nu sunt mereu ușor de observat la prima vedere. De asemenea, verifică anvelopele într-un service specializat ori de câte ori este necesar.

Fă presiunea corectă a roților

Conducerea vehicului cu presiunea greșită în anvelope afectează stabilitatea mașinii, făcând imposibilă manevrarea și frânarea în condiții perfecte. Presiunea anvelopelor se reface o dată pe lună și ori de câte ori se pleacă la drum lung.

Nu circula cu viteză mare

Pe lângă faptul că mersul cu viteză mare poate produce un accident în orice moment, poate cauza uzarea accelerată a cauciucurilor din cauza supraîncălzirii.

Aceste sfaturi te pot ajuta să păstrezi anvelopele în stare bună de funcționare, iar prin vizitarea perioadică a unui service specializat, vei avea grijă în mod corespunzător de anvelopele mașinii tale.

În cele patru service-uri AUTO SOFT găsești personal calificat și bine instruit care împreună cu utilaje de ultimă generație lucrează în mod eficient pentru ca anvelopele tale să funcționeze perfect și tu să nu pierzi timp prețios pe la mecanici.

Ce servicii oferim în service-urile noastre?

Echilibrare roți

Pentru a avea grijă în mod corespunzător de anvelopele vehiculului tău trebuie ca acestea să fie echilibrate periodic pentru a evita apariția uzurii neuniforme pe banda de rulare. Uzura neuniformă cauzează vibrația volanului la anumite viteze, făcând greoi șofatul, mai ales în curbe. De aceea, echilibrarea roților se face cât de des este nevoie cu aparatură performantă cu precizie ridicată într-un timp foarte scurt.

Îndreptări jante

Din cauza drumurilor accidentate, a denivelărilor și mai ales a gropilor de pe carosabil, janta suferă deformări la fel ca anvelopele, ce duc evident la dezechilibrări ale roții. Aceste dezechilibrari cauzează deteriorări ce scurtează viața anvelopelor. La service-ul nostru putem efectua cu aparate speciale, într-un timp foarte scurt, îndreptări de jante pentru a prelungi viața roților mașinii tale.

Umflare cu azot

De ce folosim azot în loc de aer? Deoarece s-a demonstrat că anvelopele umflate cu azot rezistă mai mult în timp, deci li se prelungește viața de folosire, se micșorează riscul exploziilor, presiunea se face mai rar decât în mod obișnuit si se încetinește formarea ruginii pe jante. Statistic vorbind, cele mai multe reveniri în service sunt cauzate de pierderea de presiune. Vă așteptăm pentru a vă convinge singuri de beneficiile umflării cu azot a anvelopelor.

Spălare și degresare roți

Degresarea roților este o etapă importantă peste care multă lume trece cu vederea însă pentru a avea o echilibrare perfectă a anvelopelor este extrem de necesară. Se realizează cu un degresant profesional, special creat pentru anvelope care elimină praful toxic produs de plăcuțele de frână care în timp se depune pe jante cauzând uzarea pematură a acestora. Cu aparatură de ultimă generație degresarea anvelopelor se face rapid și în mod profesionist, pentru a fi pregatite de drumuri lungi și în deplină siguranță.

Curățare butuc + spray de cupru

În timp, jantele se blochează pe butuc din cauza apei și a ghieții ce cauzează oxidarea anvelopelor. Este necesar ca butucul să fie curățat periodic cu spray-ul special cu cupru pentru a preveni oxidarea și a lăsa janta în perfectă stare de funcționare. Datorită acestei curățări amănunțite jantele au o durată de viață mai mare și anvelopele oferă performanțe îmbunătățite.

Geometrie anvelope

Alinierea anvelopelor una față de cealaltă și față de direcția de mers este extrem de importantă pentru o funcționare corectă și performantă a mașinii. Geometria anvelopelor asigură o direcție liniară a direcției de rulare, în conformitate cu valorile indicate de constructorul mașinii tale. Aparatura folosită în service-urile noastre reușește ca într-un timp foarte scurt să regeleze eficient geometria direcției pentru ca tu să nu mai simți niciun disconfort la drum.

Te poți convinge de profesionalismul echipei noastre mergând într-unul din service-uri pentru a-ți face o diagnoză corectă a stării anvelopelor tale.

Te așteptăm!

Adaugat in: Sfaturi auto