decembrie 2019
Diminețile sunt tot mai reci și iarna veritabilă tot mai aproape. Dacă nu ai încă o opțiune pentru anvelope de iarnă, te ajutăm cu câteva idei, care să-ți facă alegerea mai ușoară.
Găsirea celor mai potrivite cauciucuri de iarnă este o misiune dificilă, având în vedere numeroasele mărci existente pe piață, parametri pe care trebuie să-I urmărești și bugetul în care ți-ai propus să te încadrezi. Discuțiile de pe forumuri cu subiectul ”cauciucuri iarnă 2019” sunt dominate de opinii contradictorii și este greu să tragi o concluzie. Fiecare comentariu se bazează pe experiența fiecărui șofer de până acum, de modelul de autoturism folosit, regimul de utilizare în condiții de iarnă, stilul de condus, bugetul alocat etc.
Fără a avea pretenția că alegerea ta se va baza 100% pe topul nostru, ne-am propus să-ți prezentăm câteva opțiuni corecte și optime de anvelope iarnă 2019-2020, care să păstreze un echilibru între performanțe în condiții de iarnă, durată de exploatare și preț de achiziție.
Trecerea la anvelope de iarnă nu trebuie să ne preocupe doar când apare prima ninsoare, ci din timp, odată cu scădere temperaturilor. Cauciucurile de vară își pierd din performanțe dacă temperatura exterioară scade sub 7 grade Celsius, chiar dacă afară este soare și pare o zi blândă de toamnă.
În cazul în care nu avem deja un set de cauciucuri de iarnă viabile, pe care să le montăm pe mașină, trebuie să cumpărăm unele noi. Cu foarte multe oferte în piață și cu diferite criterii de care trebuie să ținem cont, alegerea nu este întotdeauna ușoară.