Swipe to the left

Planetara - ce este și cum iți dai seama dacă trebuie schimbată

Autor: AUTO SOFT 9 noiembrie 2020 18782 Vizualizari 3 comments

Majoritatea șoferilor încep să își facă griji în legătură cu planetara mașinii atunci când aceasta începe să producă anumite zgomote și pune în pericol buna funcționare a vehiculului. Această piesă era întâlnită doar la autoturismele cu tracțiune față, însă de când suspensia independentă este ceva firesc, o vei găsi la absolut toate automobilele.

În articolul de mai jos, vei găsi toate informațiile de care ai nevoie pentru a înțelege mai bine rolul acesteia, ce se poate întâmpla dacă se strică planetara, ce trebuie schimbat în acest caz și multe alte detalii importante, care te vor ajuta să îți menții mașina funcțională.

Cuprins

1. Ce sunt planetarele auto și care este rolul lor

2. Ce simptome prezintă o planetară defectă

2.1 Zgomot sau bătaie la planetară

2.2 Planetara uzată

2.3 Burduful spart la planetară

3. Cum se verifică planetarele mașinii și cum poți preveni stricarea lor

4. De ce se strică planetara auto

5. Alte revizii necesare mașinii

#

1. Ce sunt planetarele auto și care este rolul lor

Planetara auto este o piesă vitală a mașinii, care face parte din sistemul de transmisie. Are trei părți - capul dinspre cutie și cel dinspre roată, care se pot înlocui, și un ax fix, care poate fi la rândul lui din fier masiv sau gol pe dinăuntru.

Planetara are rolul de a transmite forța și energia cinetică de la motor către roți. Ea este practic un ax cardanic cu două articulații la capete. Axul central este reprezentat de o bucată din oțel, care cuplează cele două extremități și ajută la mișcarea roților, la trecerea peste denivelări și la întoarcerea volanului.

Mașinile care au tracțiune față prezintă o articulație internă în partea cutiei de viteze și una externă a roții. Axul are o articulație interioară culisantă, care ajută la viraje. Cea de la roată permite învârtirea acesteia.

Din cauza expunerii planetarei la forțe verticale și orizontale în timpul mersului, poate apărea defectarea ei. În cazul mașinilor cu tracțiune spate, axul nu este conectat la direcția de mers, iar astfel, articulațiile permit transmiterea puterii între axul planetarei și diferențial.

Mașinile cu punți rigide au planetare interne. Acestea sunt bare solide din oțel, cu dinți la ambele capete, care se învârt într-o baie de vaselină. Acestea se mai numesc și cardane interioare. Din punctul de vedere al rezistenței, sunt cele mai solide și nu se strică prea repede, în acest caz schimbându-se doar crucile cardanice de la capete.

#

2. Ce simptome prezintă o planetară defectă

Planetarele sunt piese relativ durabile, dar se pot strica din diverse motive. În majoritatea cazurilor, se defectează îmbinările exterioare și interioare, care nu pot fi mereu schimbate separat, din cauza modelului din fabrică.

Dacă ai o mașină cu tracțiune spate și vei circula corect, planetarele nu se vor defecta, însă la vehiculul cu tracțiune față, ele se vor strica la un moment dat, pentru că se exercită o forță suplimentară asupra articulațiilor.

În momentul în care autovehiculul prezintă zgomote puternice, este indicat să mergi la un service auto. Dacă planetara este uzată, poate ceda și în acest caz vei rămâne cu mașina în drum. Este indicat să îi faci revizia periodică și să nu amâni schimbarea capului sau a întregii piese, pentru a nu avea surprize neplăcute. În cazul autoturismelor mai vechi de 10 ani, acest lucru devine inevitabil. Dacă se vor auzi trosnituri la nivelul roților și volanul trepidează la viteze mici, trebuie neapărat să iei în considerare verificarea planetarelor. Așadar, la cel mai mic semn că automobilul începe să îți facă probleme, întreaptă-te către un service.

#

2.1 Zgomot sau bătaie la planetară

Mașina ta sau anumite piese nu ar trebui sa producă niciun fel de sunet pe parcursul deplasării. În momentul în care se aude un zgomot, o bătaie sau un bocănit puternic, îți vei da seama că există defecțiuni ale planetarei.

Dacă la plecarea de pe loc sesizezi aceste sunete, iar în timpul unui viraj bătaia se intensifică pe măsură ce viteza crește, înseamnă că este o problemă la această piesă și că forța de frecare se realizează în mod necorespunzător. Varianta mai ieftină este să înlocuiești doar capul de planetară, dar manopera va fi mai scumpă.

Chiar dacă procesul poate fi costisitor, este recomandat să nu încerci înlocuirea ei singur dacă nu deții cunoștințele necesare sau cel puțin informații de bază de REPLACED-HREF-10, ci să apelezi la persoane avizate, pentru a diminua orice risc. Anumite „bătăi” în zona roții, în momentul accelerării și al schimbării vitezelor, sau chiar la frânare, sunt semnale clare că ar trebui să acorzi o mai mare atenție îngrijirii mașinii tale.

#

2.2 Planetara uzată

Planetara uzată se poate recunoaște în primul rând după vechimea unei mașini, iar în al doilea rând după ciupitura sau ruptura burdufului, care va ajunge să piardă vaselină și va permite intrarea de praf și reziduuri.

Tripoda este articulația dintre capul de planetară și axul central, care este de obicei din cauciuc și se uzează destul de repede. Așadar, dacă ai achiziționat o mașină la mâna a doua veche, sunt mari șanse ca planetara să cedeze. Este nevoie să verifici burdufurile cât de des este posibil și să eviți accelerarea puternică atunci când roțile sunt virate.

Înlocuirea întregului ansamblu de planetare se impune doar dacă axul este îndoit, iar acest lucru de poate întâmpla numai după un impact puternic sau după un accident rutier. Foarte des, problema constă în defecțiunea unei singure articulații, însă din motive ce țin de structura pieselor auto, nu va fi întotdeauna posibilă înlocuirea lor separată, iar atunci trebuie achiziționată întreaga planetară.

#

2.3 Burduful spart la planetară

Există trei rulmenți care permit continuarea rotației atunci când virezi. Aceștia fac parte din articulația planetarei, care este acoperită cu un burduf din cauciuc, în interiorul căruia există vaselină, care asigură lubrifierea lor. Dacă acesta este deteriorat, trebuie schimbat. Ține minte că este necesară fixarea la final cu o clemă din metal și ungerea cu o vaselină specială, care vine la pachetul cu burduful nou.

Dacă situația financiară nu îți permite o înlocuire completă sau nu îți dorești să investești o sumă foarte mare, poți apela la servicii de dezmembrări, solicitând REPLACED-HREF-11 care sunt potrivite seriei și modelului autovehiculului tău - astfel, poți remedia această problemă mai ușor. Însă, trebuie să iei în considerare că acestea nu sunt noi și vor exista în continuare riscuri ca planetara să se rupă. Dacă deteriorarea burdufului de protecție este descoperită la timp, este suficient să înlocuiești doar această componentă.

#

3. Cum se verifică planetarele mașinii și cum poți preveni stricarea lor

Indiferent dacă deții un autoturism uzat sau nu, trebuie să monitorizezi constant starea burdufurilor. Dacă ești o persoană care conduce frecvent și parcurge distanțe lungi, cu drumuri accidentate, mașina poate deveni mai sensibilă la viraje și viteze mari, așa că este nevoie de verificarea pieselor o dată la câteva luni.

Din punct de vedere financiar, planetarele au un cost modic, în comparație cu alte piese ale mașinii, însă neînlocuirea lor la timp poate aduce mai multe defecțiuni severe ale celorlalte componente. Totodată, asigură-te că mașina ta este dotată cu cele mai bune REPLACED-HREF-12, pentru a putea face față tuturor condițiilor de drum.

Este important să verifici planetara și burdufurile înainte de a achiziționa o mașină second hand, pentru a te asigura că nu necesită reparații neprevăzute și costuri suplimentare în bugetul tău. De preferat este să mergi la un service, care să supună mașina tuturor testelor de siguranță și să îi facă o revizie tehnică.

După ce te-ai asigurat că nu există defecțiuni, adaptează-ți modul în care conduci la vârsta autoturismului. Un autovehicul vechi se poate deteriora mai repede decât unul nou, dacă nu ești atent la sensibilitățile pe care le are. Mai mult, dacă mașina ta nu este un model potrivit pentru drumurile mai puțin prietenoase, este de preferat să eviți parcurgere lor.

Când trebuie verificată planetara mașinii?

De obicei, planetara trebuie verificată odată cu revizia auto, care este necesar să fie executată conform recomandărilor producătorilor de mașini, după parcurgerea unui anumit număr de kilometri.

În cazul unui autoturism vechi, revizia tehnică trebuie făcută mai des, la aproximativ 15.000 de km. În condițiile actuale ale drumurilor din România, este totuși recomandat ca aceasta să aibă loc după cel mult 10.000 de km sau la șase luni. În ceea ce privește vehiculele mai noi, reviziile periodice trebuie făcute la intervalele propuse de producător, pentru a nu se pierde garanția. În caz contrar, dacă apar defecțiuni pe parcurs, vânzătorul este absolvit de orice vină.

Este necesar ca revizia să fie realizată de către o echipă profesionistă, iar deținătorul mașinii să ceară și verificarea planetarelor, în special în cazul vehiculelor vechi.

#

4. De ce se strică planetara auto

Primul semn al stricării planetarei este un zgomot sau o bătaie metalică la punerea roților în mișcare. Sunt întâlnite două greșeli care reduc durata de viață a acestei piese auto.

Prima este condusul agresiv al șoferului, care acționează pedala de accelerație violent atunci când roțile sunt virate. Această neatenție duce la uzura prematură și totodată permanentă a îmbinărilor externe ale planetarei la mașinile care au tracțiune pe față sau integrală. La fel, dacă la schimbarea treptelor de viteza se aud zgomote de la roțile față (sau la o singură roată), este clar că ai o problemă cu o planetară. Cea de-a doua greșeală este neglijarea verificării sistemului de frânare și a suspensiilor.

Acționarea incorectă a ambreiajului poate fi o altă cauză pentru care planetarele se pot rupe sau strica. Foarte mulți dintre șoferi, experimentați sau începători, eliberează mult prea repede și brusc pedala atunci când schimbătorul de viteze se află într-o treaptă superioară.

Acest comportament nu duce doar la slăbirea pedalei de ambreiaj și la uzura întregului sistem al acestuia, ci poate avea consecințe serioase și asupra planetarelor, mai ales dacă acest stil de a conduce se manifestă frecvent.

Același lucru este valabil și în cazul utilizării necorespunzătoare a ambreiajului pentru urcarea sau coborârea pantelor sau atunci când pornirea de pe loc este realizată brusc, iar mașina este într-o treaptă superioară de viteză.

#

5. Alte revizii necesare mașinii

  • Conductele de frână - chiar dacă acestea se strică destul de rar, este necesar să le faci revizia pentru că sunt elemente foarte importante, care asigură buna funcționare a mașinii. Dacă circuli aproape de o zonă umedă, ele vor rugini mai repede și se vor deteriora. La fel se poate întâmpla și cu furtunul de la etrier, care crapă în timp, mai ales dacă ai un automobil vechi.
  • Cureaua de accesorii - datorită acestei dotări, mașina are servodirecție, aer condiționat și curent. Este necesară verificarea ei pentru a evita situații neplăcute, în care să aibă o fulie strâmbă și să roadă cauciucul curelei sau să crape de la vechime.
  • Amortizoarele - Îți vei da seama că amortizoarele au o problemă atunci când vehiculul nu mai are o ținută atât de bună la drum întins. Acestea nu sunt foarte greu de examinat, o poți face singur, cu mașina pe cric și cu roata scoasă. Verifică dacă au scurgeri, dacă sunt umede și dacă uleiul din interior iese și nu mai face presiune.

Așadar, acestea sunt printre cele mai importante aspecte de care orice șofer ar trebui să țină cont și pe care ar trebui să le cunoască despre planetarele mașinii sale și despre buna lor funcționare. Ia în considerare sfaturile de mai sus și încearcă să îți adaptezi stilul de șofat pentru a preveni eventuale neplăceri.

Sursa foto: Shutterstock.com

Adaugat in: Sfaturi auto
James 25 ianuarie 2021 at 08:54
Bună ziua!
Și dacă amortizoarele sunt cu gaz și nu cu ulei cum le mai verificam?
Dragomanutmarinel@gmail.c.com 28 februarie 2021 at 11:45
Bună ziua, am o nelămurire cînd virez stînga se aude un hîșcîit în dreapta și totodată îmi roade cauciucul dreapta pe exterior, menționez: parcă ar cădea în bot, un mecanic a spus că este defectă tripoda, altul a spus că este defectă cutia de viteze, vă rog un sfat.mulțumesc
Dragomanutmarinel@gmail.com 28 februarie 2021 at 11:47
Dragomanutmarinel@gmail.com